Cei care doresc sa citeasca adresa MECTS nr. 1597, din 14.11.2012 o poate face aici:
Subiecte si programe - titularizare, definitivat si grade didactice
Programe, subiecte, informatii despre titularizare, suplinire, definitivat si grade didactice, tot ce trebuie sa stii despre miscarea personalului didactic 2021 - 2022
Secretarul de Stat pentru învățământ preuniversitar, domnul Stelian Fedorca, va participa miercuri, 31 octombrie, la conferința de lansare a proiectului „Platformă metodologică și informatică pentru organizarea și desfășurarea programelor Admiterea în învățământul liceal de stat, Bacalaureat, Certificare a calificării profesionale, Mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, Titularizarea, Euro 200, Bani de liceu din sistemul educațional preuniversitar”. Evenimentul se va desfășura în Sala I. L. Caragiale a Hotelului Ramada Majestic din Capitală (Calea Victoriei, nr. 38-40), începând cu ora 10.30. Doamna Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost invitată, de asemenea, la ceremonia de deschidere. Vor mai participa reprezentanți ai Ministerului Educației, ai inspectoratelor școlare județene/al municipiului București şi ai unităților de învățământ preuniversitar.
Proiectul are ca obiectiv general pilotarea implementării unui cadru metodologic integrat și a unei platforme informatice la nivel național în sistemul educațional. Grupul țintă este format din 30 de funcționari publici din MECTS, 150 de persoane angajate contractual la nivel regional și județean în cadrul administrațiilor publice și al inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, personalul de conducere al unităților de învățământ și 4.000 de operatori de date la nivelul școlilor.
Proiectul, al cărui beneficiar direct este MECTS, este realizat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Guvernul României, prin Ministerul Administrației și Internelor și Inovație în administrație Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative”.